S-a filmat Captivi de Crăciun!

În perioada 20 – 27 ianuarie, în fosta gară Snagov Plajă, au avut loc filmările pentru Captivi de Crăciun, un mediu metraj produs de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L Caragiale” din Bucureşti, în regia Iuliei Rugină, pe baza unui scenariu scris de Ana Agopian, Oana Răsuceanu şi Iulia Rugină.

Captivi de Crăciun spune povestea a patru personaje care nu se cunosc şi care sunt nevoite să îşi petreacă Ajunul Crăciunului într-o gară mică de provincie, departe de oamenii şi locurile unde trebuie şi îşi doresc să ajungă de Crăciun, în aşteptarea unui tren inzapezit la multi kilometri distanţă. Pe măsură ce orele trec şi trenul pare să nu mai vină, Mădălina, Cristi, Oxana şi Alex împart unul cu celălalt absurdul, speranţa, furia, deznădejdea. Pentru că, întamplător, sunt captivi aici. Pentru că nu se ştie când se va termina. Şi pentru că e Crăciunul.

Captivi de Crăciun este o poveste despre gesturi mici. Poveşti mari. Şi oameni.

Povestea din spatele filmului este una pe cât de frumoasă, pe atât de emoţionantă, şi reprezintă un argument clar că, dacă îţi doreşti foarte mult un anumit lucru, îl obţii, indiferent de obstacole. Captivi de Crăciun a câştigat Concursul de Scenarii CNC – sesiunea de toamnă, 2007, fiind programat pentru filmare mai întâi în iarna 2007-2008, apoi în iarna 2008-2009. Dintr-o aglomerare de circumstanţe nefericite şi forţe potrivnice, care s-au ţinut lanţ de-a lungul acelui an, filmările s-au amânat, până când s-a ajuns în punctul în care părea că nu mai există nicio posibilitate să se strige “Motor!”. Captivii au rămas fără producător, iar finanţarea a fost returnată integral Centrului Naţional al Cinematografiei. Iulia, Ana si Oana nu s-au descumpănit şi au crezut mai departe în posibilitatea de a ajunge să-şi vadă filmul realizat. Soluţia a venit în octombrie 2009, cand Iulia a fost admisă la Masterul de Regie din cadrul UNATC. În aceeaşi sesiune, Ana s-a înscris la Masterul de Scenaristică de la UNATC. Astfel, după 4 ani de aşteptare, producţia a început, în sfârşit, cu bugetul unui film de master la UNATC, aproximativ 20% din suma pe care Captivi de Crăciun o primise de la CNC cu doi ani în urmă. Însă asta nici nu a mai contat de la un punct încolo, din care destinul mediu metrajului s-a schimbat cu 180 de grade. Cu sprijinul CFR, Captivii şi-au găsit gară la Snagov Plajă, capătul unei linii dezafectate care aducea cândva turişti din Gara de Nord; cu sprijinul Kodak Cinelabs România, şi-au dublat raţia de peliculă şi au putut filma toate cele şapte zile din program; şi, cu sprijinul UNATC şi al prietenilor, s-a format o echipă la fel de motivată ca cele trei autoare ale proiectului iniţial. Actorii care au ales să fie Captivi în film fără pretenţii financiare, membrii echipei, care au ales să fie Captivi pentru aproape 10 zile la minus 15 grade, la capătul unui drum nedeszăpezit din pădurea Snagov, şi toţi cei care au ajutat filmul, cu încurajări, cu mijloace sau cu eforturile lor, au devenit producătorii pe care Captivi de Crăciun îi căuta de atâta timp.

Regizoarea Iulia Rugină, împreună cu cele două scenariste, Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, au început colaborarea încă din anii studenţiei, când au realizat două scurt metraje care au circulat în festivalurile internaţionale precum cele de la Munchen, Ludwigsburg, Cottbus, Oberhausen, Clermont-Ferrand, Luxemburg, Bruxelles, Bucureşti (NexT) sau Cluj-Napoca (TIFF) : Buna Cristina! Pa Cristina! (2005) şi Vineri, în jur de 11 (2007) – ultimul dintre ele nominalizat şi la Premiul Gopo pentru Cel mai bun scurt metraj în 2007.

Odată cu terminarea filmărilor de la Captivi de Crăciun, cele trei îşi continuă colaborarea cu primul scenariu de lung metraj, Breaking News (selecţionat în cadrul ediţiei 2009-2010 a prestigiosului workshop european de scenaristică ScripTeast), pre-producţia scurt metrajului Tabasco (câştigător al Concursului de Scenarii CNC în sesiunea noiembrie-decembrie 2008, parte a proiectului O femeie urmăreşte un bărbat) şi research-ul pentru finanţare a scenariului de scurt metraj de animaţie Skugos.

În primăvara lui 2009, Iulia Rugină a fost autoarea unuia dintre proiectele finaliste în cadrul programului Sarajevo City of Film – dedicat absolvenţilor Sarajevo Talent Campus. Cei cinci regizori finalişti au avut posibilitatea de a realiza câte un scurt metraj, alături de o echipă multinaţională alcătuită din foşti colegi din cadrul Sarajevo Talent Campus, produs de Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo. Astfel a apărut cel mai nou scurt metraj al Iuliei, Museum of Broken Relationships (Bosnia-Herţegovina, 2009), care a avut premiera în cadrul celei de-a 15-a editii a Festivalului de la Sarajevo.

Captivi de Crăciun este o productie UNATC, reprezentând filmul de master al Iuliei Rugină. Alături de Iulia, Oana Răsuceanu şi Ana Agopian, din echipa filmului fac parte Ana Drăghici (imagine), Vlad Iancu (cameră), Maria Zaharia (montaj), Vlad Voinescu si Matei Mircea (sunet priză directă), Laura Lăzărescu (mixaj sunet), Radu Stancu (productie).

Din distribuţia filmului fac parte Mădălina Ghiţescu, Ozana Oancea, Cristian Popa, Bogdan Dumitrache, Constantin Cojocaru şi Emilia Dobrin.

Happy-end

Au fost multe semne in toti astia 4 ani, de cand am scris scenariul, ca filmul asta nu va fi facut niciodata. Dar singura data cand eu am crezut-o real a fost dupa ce ajunsesem in mijlocul campului din Snagov, la minus multe grade, cu mult ajutor din partea tuturor in prima zi de filmare, la primul cadru si cand am zis “motor” prima data.

Pentru ca primul lucru pe care l-am auzit dupa “motor” a fost “Stop! S-a stricat camera!”

S-au stricat si s-au reparat multe intr-o saptamana cu sub minus 15 grade: prima camera, a doua camera, pelicula, generatorul, aparatul de cafea, mos craciun, buturuga lui mos craciun… Dar ne dorisem sa filmam cu zapada. A nins in ziua de dinaintea filmarii si s-a incalzit in ziua de dupa. Asa ca nu aveau cum sa nu apara si complicatii.

Am lucrat cu cei mai curajosi oameni si cei mai frumosi actori. Am inteles scenariul asta mai bine tocmai pentru ca s-a intamplat asa cu filmarea. Si mi-am dat seama ca lucrul despre care vorbeste filmul s-a intamplat in acelasi timp cu facerea lui.

Iulia (Rugin)

Mulțumim echipei

Pe langa toti cei care au ajutat de la distanta – pentru ca i-am sunat, pentru ca au reactionat, pentru ca le-a pasat sau pentru ca pur si simplu exista in vietile noastre - mai sunt acei oameni minunati care vor aparea pe generic fiecare la departamentul lui. Care “si-au facut treaba”. Dar mult mai mult decat atat.

Multumim Andrei pentru ca ai facut sute de poze de racord, sute de kilometri dus intors cu masina, si cateva rasuciri spectaculoase pe gheata. Multumim domnu Marinica pentru ca ati alergat sute de metri cu trepiedul in spate ca sa nu pierdem regimul. Multumim George pentru ca ai avut grija sa avem intotdeauna HMI-ul, kinoflo-ul si aparatul de cafea in pozitie. Multumim domnu Alexandru pentru ca l-ati facut sa taca pe Mos Craciun si pentru ca ne-ati salvat zilnic de cel putin 5 ori. Multumim Vlad pentru ca am fost cu totii fanii departamentului de sunet. Multumim Matei pentru acelasi motiv plus ca ai inteles ce important e sa te vezi seara cu prietenii. Multumim Maria ca n-am sarit axul decat de 2 ori (din vina mea). Multumim Craita ca ai invatat cum sa te teleportezi dintr-un loc in altul pe platou. Multumim Andrada pentru ca ai inventat o noua gara pe ruta CFR in care ai monitorizat zilnic inaltimea mormanelor de zapada. Multumim Ruxandra ca ai facut cam tot ce nu avea nimeni timp sa faca si era vital. Multumim Vlad pentru cea mai frumoasa miscare de macara. Multumim Ana pentru ca ai rezistat la isterii. Multumim Ducu pentru energy drink-uri si motivare. Multumim Ago pentru ca ai calculat fiecare metru de pelicula in timp real. Multumim Rasu pentru ca ai stiut tot timpul ce trebuie sa se intample in cadru. Multumim Mada pentru ca ne-ai facut sa tremuram cand l-ai omorat pe mos craciun si sa radem de fiecare data cand ai cazut pe gheata. Multumim Cristi pentru ca ai fost un spectacol intreg pentru noi toti. Multumim Oz pentru ca ne-ai facut sa plangem de cateva ori in fata asistului. Multumim Boogie mai ales pentru ca existi. Multumim domnu Cojocaru ca ne-ati facut sa intelegem mai bine propriul scenariu. Multumim Miki pentru ca ne-ai inteles chiar inainte sa ne cunosti.

Multumim Barbu pentru ca ne-ai aratat pe unde o sa vina trenul. Multumim celor care au dat la lopata in fiecare zi. Celor care au facut sandvisuri la 5 dimineata. Celor care au impins masinile afara din sant. Celor care au impins tonomatul afara din gara. Si celor care au avut grija sa radem la minus 25 de grade.

Multumim pentru ca ne-ati convins ca in scenariul asta in care “nu se intampla nimic”, se intampla de fapt totul. Ca dincolo de frig, mormane de zapada, masini care nu pornesc, pelicula care se crapa de frig si dusuri cu apa rece, e ceva ce intelegem acum mai mult decat atunci cand am scris Captivi – ca oamenii sunt in esenta buni si frumosi. Si ca orice ar fi, o sa fie bine…

Iulia (Rugin)

Gata

Filmarea s-a terminat, cum a zis Rugin joi pe la 5 si nu-i venea sa creada. Nici mie nu-mi vine sa cred. Deloc. In timp ce vedeam materialul aveam tot soiul de sentimente confuze, plans cu ras, ganduri amestecate din toti anii astia de cand cu Captivii. Madalina, Cristi, Oxana si Alex au ajuns sa existe si asta mi se pare ireal. Mai mult, sunt fix asa cum ii vedeam noi toate trei. Pana in momentul asta nu exista absolut nicio dezamagire, niciun compromis. Cred ca pana la urma lucrurile s-au echilibrat. Tot ce am simtit acum la final de ianuarie 2010 a sters orice urma din ceea ce am simtit la final de ianuarie 2008, cand undeva intr-un birou de pe la Foisor, ni se stersese orice urma de bucurie si incredere ca vom face filmul asta (asta dupa ce sarisem in sus de fericire ca tocmai castigasem la CNC). Atunci a fost maxim de minus. Acum simt maxim de plus. Si se mai face. Ago si Rugin stiu. Le-am mai spus. Din tot ce am scris noi pana acum, eu una iubesc cel mai mult Captivii. Toate cele 13 variante prin care am trecut in astia 4 ani. Cu si fara zapada. J

Oana (Rasu)

La Teșin

A fost un moment anume. Domnul Cojocaru scria pe o tabla cu o bucata de creta. Ana ii punea un obiect ciudat in fata si anunta – diafragma 5,6. Vlad il ruga sa stea putin mai la dreapta. Iulia discuta cu el despre ceea ce inseamna acea placuta pentru Ingrijitorul garii. Andrei facea poze la tablita modificata. Eu notam diafragma, obiectiv, metraj, eram atenta la continuitate. La un moment dat m-am oprit cateva secunde. Si in toata nebunia aia l-am vazut pe ingrijitorul garii scrijelind cu creta pe placuta din gara minutele de intarziere ale trenului. In alea cateva secunde am realizat ca, in fine, ceea ce imaginasem noi cu 4 ani inainte, intr-o curte dintr-o casa din Vama Veche, devine real. Cei patru care asteptau trenul - Alex, Cristi, Oxana, Madalina si cei doi ingrijitori ai garii erau exact cum ni imaginasem noi. Gara era fix asa cum ne-o inchipuisem prima data – in mijlocul campului, inconjurata de mormane de zapada. Erau doar cu 20 de grade mai putin decat ne imaginasem. Lucru putin mai grav decat ne-am dat seama prima data. Pentru ca cele minus 20 de grade au dus la 3 camere de filmat schimbate, 1 mos craciun stricat, masini care n-au mai pornit, un tonomat de cafea inghetat, buturuga pe care statea mos craciun sparta si facuta lemne de foc, pelicula crapata, impingerea in fiecare dimineata la 6 a masinilor inzapezite (neaparat prin balans!). Dar asta nu mai conta. Nu mai contau nici cei patru ani de asteptare pentru a face filmul asta, nici cele minus 20 de grade de afara. Pentru ca eram la Snagov in gara imaginata, construita, zugravita si decorata de noi. Eram la Tesin, de fapt. Iar Ingrijitorul scrijelea cu creta pe tabla o noua intarziere a trenului.

Ana (Ago) 

Multumim

Nu stiu cum se intampla la alte filme, cand se ajunge la partea de generic dedicata multumirilor. Nu stiu cate sunt de complezenta si cate sunt reale. Cert e ca la noi partea asta ar trebui sa deschida genericul de final, din simplul motiv ca pur si simplu nu am fi reusit sa ajungem aici fara acei oameni pe care ii vom mentiona acolo. Am senzatia ca un simplu “Multumesc” nu este de ajuns pentru a le transmite cat de mult a insemnat pentru noi efortul si ajutorul lor. Al fiecaruia in parte. Raca (pentru drumuri, constructie decor si alte multe lucruri mici si esentiale) Nicu (pentru ca nu am fi avut decorul ridicat altfel), Nea Traian (pentru ca a stat in minus multe grade si a facut ca rigipsul sa devina Tesin), Buzatu (pentru tot), verisorul lui Raca (pentru acelasi decor, chituit perfect J), domnul Traian Tanase (pentru ca s-a tinut intotdeauna de promisiuni, pentru ca l-am stresat cu telefoane si pentru ca am avut toate aprobarile cfr semnate la timp), Codin (pentru ca am avut unde si cum sa facem filmul), domnul Radu Bellu (pentru sfaturi si timp), Dana (pentru ca pana la adanci batraneti o sa creada in tot ce ne trece noua prin cap si o sa incerce mereu sa gaseasca acei oameni care sa ne dea inca un branci), Specia (pentru ca e mereu acolo), Cornelia Popa (pentru un sprijin incredibil venit intr-un moment cheie), Lucian (pentru ca nu a ezitat nicio secunda sa gaseasca solutia problemei noastre) , Liviu Marghidan (pentru ca a inteles situatia si astfel am avut generator), Bogdan (pentru ca a zis “ma si gandeam cand o sa intrebi”), oamenii de la Rigips (pentru ca am avut cu ce sa construim decorul), Boto (pentru ca e Dumbledore si a facut sa se intample totul), Vlad Gliga (pentru ca a fost acolo in momentul in care rugin a simtit ca filmul aproape ca nu mai exista), Videolink (pentru acea camera care ne-a salvat), Ilicevici (pentru ca stiam ca putem conta), Alex (pentru ca are haine cool ca Alex din film), Rasu (mama, care aproape a ajuns in ghiseul din Tesin), oamenii de la Jacobs cu aparatul de cafea (care l-au facut sa mearga pana la urma), Papu (pentru ca avem unde sa multumim acum pe cel mai vesel blog), Peiu (pentru ca o sa aiba grija sa se auda de captivi), Marineci (pentru cele mai tari fotografii), Dodo (pentru ca a avut grija de catei si de Rasu, nu neaparat in aceasta ordine), domnul Dan de la grup (pentru ca nu a spus “nu”), doamna Violeta de la CFR (pentru ca a bifat tot de pe liste fara nicio problema), CFR-ului cu totul, Vlad (colegul Andradei, caruia i-au degerat degetele pe ciocan imbracand gara in beculete). Sigur am scapat pe cineva si-mi cer iertare pentru asta. Ei chiar sunt cei fara de care ar fi fost greu spre foarte greu si chiar imposibil sa se intample totul.

Oana (Rasu)